Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis cu bestialitate bunicul în vârstă de 86 de ani, în locuința sa din Turnu Măgurele, a fost reținut în această dimineață, după ore de căutări. Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional, în special pentru minori.
Anchetatorii au stabilit că victima a fost lovită cu un obiect contondent, iar ulterior au concluzionat că arma crimei a fost fie o lopată, fie o bară de metal, cu care agresorul și-a lovit bunicul până l-a lăsat fără suflare.
Ceea ce i-a șocat chiar și pe anchetatori a fost impresia de crimă ritualică: nepotul ar fi pus o Biblie, flori și pământ pe cadavrul bunicului, înainte de a fugi, potrivit publicației locale Exploziv News.
Sursa: Realitatea de Teleorman










