Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a explicat la Realitatea Plus motivele pentru care l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan de dezinformare în privința impozitelor pe proprietate. Budăi susține că afirmațiile premierului, potrivit cărora taxele din România ar fi mai mici decât în alte state europene, nu corespund realității și ignoră exemplele din țări unde prima locuință este impozitată mai puțin sau chiar deloc.
„Problema este, din punctul meu de vedere, una gravă. Să afirmi că impozitele din România sunt mai mici, în condițiile în care există exemple clare din alte țări unde impozitele sunt mai reduse decât la noi, este o informație eronată. Mai mult, ceea ce am vrut să subliniez prin această luare de poziție este faptul că alte guverne din Uniunea Europeană încearcă să echilibreze sarcina fiscală. Nu aplică o regulă generală, de sus până jos. Se gândesc la familiile tinere, la cei care au o singură proprietate și o folosesc ca locuință. Lucrurile trebuie dezvoltate în profunzime, nu aplicate uniform tuturor”, a declarat Marius Budăi în exclusivitate pentru Realitatea Plus.
Marius Budăi acuză că Bolojan nu discută cu nimeni
Fostul ministru a afirmat și că nu există un dialog real în interiorul coaliției, precizând că nu i s-a cerut niciodată opinia în privința măsurilor fiscale, deși a condus un minister important. În dialog a intervenit și Dumitru Coarnă, care l-a întrebat de ce PSD nu se delimitează prin vot de măsurile pe care Budăi le critică public. În replică, acesta a spus că pachetul de măsuri a fost adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, nu prin votul parlamentarilor, și a adăugat că în partid are loc o perioadă de consultare internă înainte de o decizie politică.
PSD se gândește să iasă de la guvernare
„Știți foarte bine că nu susținem aceste măsuri prin vot. Ele au fost adoptate prin asumare. Totuși, ceea ce spuneți este adevărat. Primesc foarte multe comentarii și luări de poziție din partea cetățenilor. Îmi amintesc cu nostalgie perioada 2020-2021, când românii ne rugau să nu lăsăm USR și PNL singuri la guvernare. Astăzi, mulți cetățeni ne spun să îi lăsăm singuri la guvernare pe PSD, PNL și USR. Suntem într-o perioadă de consultare în interiorul partidului și, în cel mai scurt timp, vom lua o decizie”, a mai declarat Marius Budăi.








