Un accident rutier grav a avut loc vineri noapte, la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Calea Ferentari, din Capitală. Două persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme.
”În jurul orei 23:38, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNAU 112 cu privire la faptul că la intersecția dintre Calea Rahovei și Calea Ferentari a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.
Din informațiile preliminare, un tânăr în vârstă de 20 ani a condus un autovehicul pe Calea Rahovei dinspre Sos.Alexandriei către Sos.Progresului, iar când a ajuns în intersecția cu Calea Ferentari a intrat în coliziune cu un alt autovehicul de un bărbat în vârstă de 49 ani, care se deplasa din aceeași direcție”, a transmis Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri.
Conform procedurilor, ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.










