Noi avertizări Cod galben de viscol și intensificări ale vântului, valabile în mai mai multe zone din țară, până miercuri dimineață, au fost emise, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
O primă atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă la munte, viscol şi intensificări de vânt este valabilă în 11 judeţe din vestul şi nordul ţării, în intervalul 23 februarie, ora 10:00 – 24 februarie, ora 10:00.
În zona montană şi submontană a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Arad, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, temporar vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor acumula 20 – 30 litri/mp. Vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă, iar la altitudini în general de peste 1.400 m, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă de 10 – 25 cm.
În zona montană înaltă a Carpaţilor Occidentali, precum şi în cea din nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vântul va prezenta intensificări cu viteze de 60 – 90 km/h, astfel va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.
Cod galben de ninsoare și vânt puternic
De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, 24 februarie, între orele 10:00 şi 20:00, va fi activ un Cod galben de zăpadă şi viscol în Carpaţii Meridionali, Carpaţii de Curbură şi local în Carpaţii Occidentali. În zonele menţionate, temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 – 15 cm şi vizibilitatea va fi redusă sub 100 metri. Vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 85 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 metri, rafalele vor atinge 90 – 110 km/h.
Tot pe parcursul zilei de marţi, în acelaşi interval orar va intra în vigoare o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze de 50 – 70 km/h, în Banat, Oltenia, local Transilvania şi sud-vestul Munteniei.
Un alt Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol va fi valabil în perioada 24 februarie, ora 20:00 – 25 februarie, ora 10:00, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură. În aceste zone, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 60 – 85 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor atinge 90 – 110 km/h şi va fi viscol, astfel că vizibilitatea va fi redusă semnificativ.










