Meteorologii au emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă vineri și sâmbătă în mare parte din țară. Sunt prognozate averse însemnate cantitativ, iar sâmbătă vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii izolate și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
Potrivi ANM, vineri, 5 iunie, între orele 12 şi 23, în Munţii Apuseni, jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, sud-estul Munteniei şi sud-vestul Dobrogei se vor înregistra instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ.
„În zona Munţilor Apuseni, în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, precum şi în sud-estul Munteniei şi sud-vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici dimensiuni”, precizează sursa citată.
Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă vor mai fi averse local în Transilvania şi zona Carpaţilor Orientali.

Sâmbătă, între orele 12 şi 23, în Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei şi a zonei de munte, local în Maramureş, în sudul Olteniei şi în nord-vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni.
„În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, precizează meteorologii.
Aceştia adaugă că manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi local în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în estul şi sud-estul ţării, iar duminică mai ales în jumătatea de est a teritoriului.











