Polițiștii din Cluj au reținut un bărbat de 38 de ani, bănuit că ar fi folosit o armă cu aer comprimat pentru a răni un copil de 14 ani, într-un incident petrecut în luna aprilie în localitatea Poieni.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sesizarea a fost făcută recent de mama minorului, care a reclamat că fiul său a fost rănit în zona capului în timpul unor evenimente petrecute la periferia localității.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi tras mai multe focuri cu proiectile tip „diabolo”, unul dintre acestea lovind copilul. Un alt foc ar fi fost îndreptat către un câine, fără a-l atinge.
După incident, minorul a fost transportat la spital chiar de către suspect, iar leziunile au fost inițial explicate ca fiind provocate de o căzătură sau de impactul cu o piatră, motiv pentru care cadrele medicale nu au sesizat autoritățile.
Ulterior, în urma administrării probelor, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus într-un centru de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, fiind vizate mai multe infracțiuni, printre care nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și loviri sau alte violențe.










