Trei bărbați, doi din Oradea și unul din Fughiu, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la pedepse cuprinse între 2 ani și 8 luni și 3 ani de închisoare cu executare, după ce au comis mai multe furturi.
Potrivit anchetatorilor, aceștia au intrat de mai multe ori într-un garaj din Oradea, de unde au sustras scule în valoare de aproximativ 10.000 de lei. O parte dintre bunuri au fost vândute la amanet, iar proprietarul a fost nevoit să le răscumpere pentru a le putea folosi, potrivit bihon.ro.
Cei trei au furat și unelte, bunuri și deșeuri din lemn din curtea unei firme de prelucrare a lemnului, inclusiv în perioada Crăciunului. Unul dintre inculpați a revenit ulterior la aceeași societate, purtând cagulă, dar a căzut în timp ce încerca să fugă și s-a lovit la cap. Paradoxal, reprezentantul firmei păgubite a chemat ambulanța pentru a-i acorda ajutor.
Paguba totală a fost estimată la 31.000 de lei. Sentința nu este definitivă.









