Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă pentru ziua de miercuri, 15 iulie. Avertizarea este valabilă între orele 12:00 și 21:00 și vizează cea mai mare parte a zonei montane.
Meteorologii avertizează că, pe parcursul zilei de miercuri, în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată.
Potrivit ANM, fenomenele prognozate includ averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, iar izolat se pot produce vijelii și căderi de grindină de mici și, posibil, medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar pe alocuri pot depăși 30-40 l/mp.
Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala local și în alte regiuni ale țării, însă pe arii mai restrânse.










