Președintele Nicușor Dan susține că principala piedică în formarea noului Guvern o reprezintă neînțelegerile dintre partide privind componența Executivului, nu desemnarea premierului. Șeful statului afirmă că este nevoie de mai multă flexibilitate din partea formațiunilor politice.
”Blocajul nu este la numele prim-ministrului. Blocajul este la componenţa guvernului, pentru că sunt partide care spun nu vrem să votăm dacă nu suntem acolo. Şi sunt alte partide care spun nu vrem să votăm dacă alţii sunt acolo. Şi asta înseamnă că pui una lângă alta afirmaţiile astea, ajungi la concluzia că nu se poate fără să poţi să fii şi cu unii, şi cu alţii. Dacă nu eşti şi cu unii, şi cu alţii, nu ai majoritate. Deci aici este un blocaj, ca să-i spun aşa, logic, care necesită o flexibilizare a poziţiei”, a afirmat preşedintele României la un post TV, întrebat fiind există scenarii care ar putea fi îmbrăţişate de toţi liderii politici pentru depăşirea acestui blocaj politic şi formarea unui nou guvern.
El a explicat de ce este greu să fie pusă în practică propunerea cu guverne minoritare până la alegerile parlamentare.
”Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că partidul pe care îl prind alegerile la guvernare este dezavantajat electoral. Şi atunci esenţa discuţiei a fost da, suntem de acord, dar nu vrem să fim noi ultimii, vrem să fim primii. Şi din dilema asta nu s-a ieşit, cel puţin până acum”, a mai transmis Nicuşor Dan.
Preşedintele a precizat că guvernul tehnocrat pe care l-a propus a fost o soluţie care ar fi stat în picioare.
”Eu aş fi fost foarte fericit cu guvernul tehnocrat pe care l-am propus, ţinând cont de toate constrângerile logice pe care partidele le-au afirmat, mie mi s-a părut soluţia logică. Acum, privind retrospectiv mi se pare o soluţie care ar fi stat în picioare. O să vedem”, a afirmat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă el crede că în toamnă vom avea un guvern, Nicuşor Dan a răspuns: ”Eu sper, pentru că tot timpul în politică trebuie să faci ce vor cetăţenii de la tine şi în momentul ăsta cetăţenii vor să termine incertitudinea. Deci şi partidele sunt obligate să discute între ele astfel încât să termine această stare de incertitudine”.
Lidrii fostei coaliţii de guvernare au discutat luni cu preşedintele Nicuţor Dan în vederea armonizării poziţiilor şi desmenării unui premier, însă, potrivit liderului PSD Sorin Grindeanu, nu s-a degajat nicio soluîie în urma întâlnirii.










