Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabile miercuri și joi, în aproape jumătate din țară.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, 15 iulie, între orele 12:00 – 23:00, în zona montană, în Maramureș, în nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h) și, izolat, vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp (între o oră și trei ore), cantitățile de apă vor ajunge la 15 – 25 litri/mp, dar pe arii restrânse vor depăși 30 – 40 litri/mp.
Tot miercuri, manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.
De asemenea, joi, în intervalul orar 12:00 – 22:00, va fi în vigoare un al doilea Cod galben de vreme instabilă, ce vizează cea mai mare parte a zonei montane, Maramureș, estul și sud-estul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, precum și vestul și nordul Munteniei.
În aceste areal vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h), izolat prin vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm).
Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp, iar în unele zone de peste 30 – 40 litri/mp.
AGERPRES










