HARGHITA: DOI TINERI, GĂSIŢI ÎMPUȘCAȚI ÎNTR-O MAŞINĂ ÎN ZONA LACULUI FRUMOASA

0

Polițiștii harghiteni au descoperit fără suflare, joi, doi tineri într-un autoturism aflat într-o zonă împădurită din apropierea Lacului Frumoasa.

Trupurile ambilor prezentau urme de împuşcare.

Alerta a fost dată de un cetăţean care trecea prin zonă şi a observat maşina parcată în zona împădurită.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a declarat pentru Agerpres că, în interiorul maşinii, a mai fost descoperit un pistol de asomare.

Arma este folosită de obicei pentru animale.

Potrivit procurorului, tinerii sunt din judeţul Bacău, aveau o relație de aproape un an şi plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiţi morţi.

Anchetatorii nu exclud nicio variantă, inclusiv crimă urmată de sinucidere.

„S-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita. Se tratează ca şi omor, nu excludem nicio variantă. Urmează să vedem împrejurările în care s-a produs”, a precizat Dan Gîlcescu.

Necropsiile vor stabili cauzele exacte ale deceselor.

Sursa: Realitatea de Harghita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.