SUA depăşesc Arabia Saudită, devenind cel mai mare exportator mondial de petrol

Cererea globală de ţiţei este afectată de problemele economice, a anunţat joi Agenţia Internaţională ...

Cererea globală de ţiţei este afectată de problemele economice, a anunţat joi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), fiind stimulată de preţurile mai scăzute, determinate de oferta abundentă, deoarece Statele Unite au detronat temporar Arabia Saudită din poziţia de cel mai mare exportator mondial de petrol, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres."În condiţiile în care preţul ţiţeiului este în prezent cu aproximativ 20% mai scăzut decât în urmă cu un an, există sprijin pentru consumatori. Producţia record obţinută de SUA din exploatarea şisturilor bituminoase a permis în iunie Washingtonului să se apropie şi să depăşească temporar Arabia Saudită drept cel mai mare exportator mondial de petrol, după ce exporturile de ţiţei au urcat peste trei milioane de barili pe zi (BPD)", se arată în raportul lunar al IEA.Agenţia şi-a menţinut estimarea privind o creştere a cererii globale de ţiţei la 1,1 milioane bpd în acest an şi 1,3 milioane bpd anul viitor, dacă nu se vor accentua dificultăţile comerciale globale şi se vor atenua tensiunile din jurul Iranului.Producţia statelor din afara OPEC ar urma să crească la 2,3 milioane bpd în 2020, în urcare cu 400.000 faţă de acest an, iar cererea pentru ţiţeiul OPEC ar urma să ajungă la 28,3 milioane bpd în primul semestru din 2020, cu 1,4 milioane bpd mai puţin decât a produs cartelul în august. Aceste date ar putea determina OPEC şi aliaţii săi, inclusiv Rusia, săşi revizuiască acordul lor de reducere a producţiei.La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a scăzut miercuri cu 1,57 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 60,81 dolari.Analiştii sunt de părere că exporturile de petrol ale SUA ar urma să crească şi mai mult graţie noilor oleoducte care vor face legătura cu zona Permian şi a unui număr de cel puţin nouă terminale petroliere care ar urma să fie capabile să încarce supertancuri petroliere.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Cămătar din București, prins în flagrant când lua dobânda. Ar fi obținut 500.000 de euro din șantaj

Un bărbat din Capitală care dădea bani cu camătă și apoi șantaja persoanele cărora le-a împrumutat ...

Transporturile în România, între Green New Deal şi căruţe trase de cai. Între timp, Austria lansează tren de noapte Viena-Amsterdam

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consideră că sectorul feroviar joacă un rol ...

VIDEO. Elevă în clasa a III-a, la 58 de ani

O femeie de 58 de ani din județul Galaţi merge zilnic la şcoală cu ambiția să termine clasa a treia ...

Descoperiri uluitoare făcute de cel mai apropiat vehicul de Soare: „O lume uimitor de haotică”

Sonda Parker, care a stabilit deja recordul pentru cel mai apropiat vehicul de Soare, a trimis "o cantitate ...

Rezultate remarcabile obținute de un studiu: Lipsa gravitației ucide cancerul

Lipsa gravitației ucide celulele canceroase. În experimentele făcute pe Pământ, 80 până la 90 ...

De unde se inspiră cercetătorii pentru a obține noi materiale de construcții

Cercetătorii se inspiră de la structura oaselor pentru a obține noi materiale de construcție, mai ...

Anchetă de amploare în Bucureşti: prejudiciu uriaş produs de firme fantomă

Polițiștii DGPMB au făcut, luni dimineața, percheziții în București, Ilfov și Neamț, într-un ...

Firea: Codul Rutier trebuie modificat, autobuzele STB să circule pe liniile de tramvai

Primarul general al Capitalei a declarat, luni, că dorește modificarea Codului Rutier, astfel încât ...

Lionel Messi, după ce a primit a șasea oară Balonul de Aur: Este incredibil. Acum timpul zboară, trebuie să mă bucur de fotbal

Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019. Starul Barcelonei a ridicat luni seară, la Paris, cel ...

Câți bani cere familia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Familia din Alba Iulia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda ...