Celtic Glasgow - CFR Cluj, 2-0, în etapa a doua din grupa E a Europa League

CFR Cluj a întâlnit-o pe Celtic Glasgow, meci care contează pentru etapa a doua a grupelor Europa ...

CFR Cluj a întâlnit-o pe Celtic Glasgow, meci care contează pentru etapa a doua a grupelor Europa League. Refăcut după toxiinfecţia alimentară suferită miercuri, Dan Petrescu este pe banca tehnică la meciul de la Glasgow. Tehnicianul a renunţat la sistemul 5-4-1 folosit în meciul cu Lazio, scor 2-1, şi s-a întors la 4-3-3, utilizat cu regularitate în campionat.

Campioana Scoţiei s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de francezul Odsonne Edouard (20) şi de norvegianul Mohamed Elyounoussi (59). Celtic a arătat un plus de viteză, forţă şi determinare, reuşind să îşi ia revanşa după ce a fost eliminată de CFR din preliminariile Ligii Campionilor, clujenii câştigând în august cu 4-3 pe Celtic Park, relatează Agerpres.

Scoţienii au avut primele ocazii prin fundaşul francez Jullien, ambele după faze fixe, dar Arlauskis a salvat senzaţional în min. 11, iar apoi apărătorul a trimis peste poartă (12).

Gazdele au deschis scorul în min. 20, când Edouard a marcat cu capul, din centrarea lui Bolingoli, care nu a putut fi blocat de Susic.

Bolingoli a tras periculos cu exteriorul, puţin peste poartă (23), dar CFR a izbutit să dea replica trei minute mai târziu, din lovitură liberă, prin Deac. Forster a respins, ardelenii au trimis balonul în plasă prin Boli, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Gazdele şi-au mai creat situaţii bune până la pauză, dar şutul lui Edouard (35) a fost blocat de Burcă, iar mingea expediată de Bolingoli din afara careului (44) a fost prinsă de Arlauskis.

Caracteristicile jocului nu s-au schimbat nici în repriza secundă, Celtic marcând la prima sa ocazie de gol, în min. 59, prin Mohamed Elyounoussi, cu un şut deviat, după o minge întoarsă de James Forrest.

CFR a încercat să fie mai ofensivă şi acelaşi Deac a fost aproape de gol, însă şutul său din unghi a fost respins de Forster (64).

În ciuda eforturilor, campioana României nu a reuşit să fie cu adevărat periculoasă.

Celtic şi-a creat în continuare situaţii de gol, dar şutul lui Forrest a fost reţinut în doi timpi de Arlauskis (66), Christie a fost imprecis (79, 81), ca şi Edouard (85), blocat in extremis de Boli (89).

ACTUALIZARE 23:45. CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa Celtic Glasgow, în etapa a doua a grupei E a Ligii Europa.

Golurile au fost marcate de Edouard ’20 şi Elyounoussi ’59.

În celălalt meci din grupă, Lazio Roma a învins pe teren propriu Rennes, scor 2-1, revenind de la 0-1 (goluri Milinkovic-Savic ’64, Immobile ’75 / Morel ’55).

În urma acestor rezultate, clasamentul grupei este următorul:

1. Celtic – 4 puncte

2. CFR Cluj – 3 puncte

3. Lazio – 3 puncte

4. Rennes – 1 punct.

În etapa următoare, care va avea loc la 24 octombrie, se desfășoară partidele

Rennes – CFR Cluj şi

Celtic – Lazio Roma.

ACTUALIZARE 22:50 - CFR Cluj este condusă la pauza meciului de la Glasgow, contra celor de la Celtic, scor 0-1, în grupa E din Europa League.

În minutul 20, atacantul francez Edouard, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit bine în careu de Bolingoli şi a trimis în poartă, după ce mingea i-a depăşit pe fundaşii centrali Boli şi Burcă.

În minutul 26, CFR Cluj a avut un gol anulat. În urma unei lovituri libere executate de Deac și a unei centrări din partea lui Rondon, fundașul Kevin Boli a trimis în poartă, însă reușita acestuia a fost anulată pe motiv de ofsaid.

Echipele pentru meciul Celtic Glasgow - CFR Cluj:

Celtic Glasgow: Forster - Elhamed, Ajer, Jullien, Bolingoli - Brown, McGregor, Forrest - Christie, Elyounoussi, Edouard Rezerve: Gordon, Bitton, Sinclair, Bauer, Hayes, Rogic, Ntcham Antrenor: Neil Lennon

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Boli, Burcă, Camora - Bordeianu, Luis Aurelio, Djokovic - Deac, Rondon, Omrani Rezerve: Fernandez, Păun, Culio, Golofca, Hoban, Peteleu, Cestor Antrenor: Dan Petrescu

Partida este arbitrată de o brigadă din Germania. Centralul Daniel Siebert va fi ajutat la cele două linii de Jan Seidel şi Stefan Lupp, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Harm Osmers.

În prima rundă a grupei E din Europa League, CFR Cluj a învins-o pe Lazio, scor 2-1, şi a urcat pe primul loc, cu trei puncte. De partea cealaltă, Celtic a remizat, în deplasare, contra francezilor de la Rennes, 1-1.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Cămătar din București, prins în flagrant când lua dobânda. Ar fi obținut 500.000 de euro din șantaj

Un bărbat din Capitală care dădea bani cu camătă și apoi șantaja persoanele cărora le-a împrumutat ...

Transporturile în România, între Green New Deal şi căruţe trase de cai. Între timp, Austria lansează tren de noapte Viena-Amsterdam

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consideră că sectorul feroviar joacă un rol ...

VIDEO. Elevă în clasa a III-a, la 58 de ani

O femeie de 58 de ani din județul Galaţi merge zilnic la şcoală cu ambiția să termine clasa a treia ...

Descoperiri uluitoare făcute de cel mai apropiat vehicul de Soare: „O lume uimitor de haotică”

Sonda Parker, care a stabilit deja recordul pentru cel mai apropiat vehicul de Soare, a trimis "o cantitate ...

Rezultate remarcabile obținute de un studiu: Lipsa gravitației ucide cancerul

Lipsa gravitației ucide celulele canceroase. În experimentele făcute pe Pământ, 80 până la 90 ...

De unde se inspiră cercetătorii pentru a obține noi materiale de construcții

Cercetătorii se inspiră de la structura oaselor pentru a obține noi materiale de construcție, mai ...

Anchetă de amploare în Bucureşti: prejudiciu uriaş produs de firme fantomă

Polițiștii DGPMB au făcut, luni dimineața, percheziții în București, Ilfov și Neamț, într-un ...

Firea: Codul Rutier trebuie modificat, autobuzele STB să circule pe liniile de tramvai

Primarul general al Capitalei a declarat, luni, că dorește modificarea Codului Rutier, astfel încât ...

Lionel Messi, după ce a primit a șasea oară Balonul de Aur: Este incredibil. Acum timpul zboară, trebuie să mă bucur de fotbal

Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019. Starul Barcelonei a ridicat luni seară, la Paris, cel ...

Câți bani cere familia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Familia din Alba Iulia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda ...