Analiști: „Încetinirea economiei germane afectează România mai mult decât ne închipuim”

Încetinirea economiei Germaniei afectează România mult mai puternic decât alte țări din regiune, ...

Încetinirea economiei Germaniei afectează România mult mai puternic decât alte țări din regiune, consideră analiștii chestionați de către Mediafax, în contextul în care banca centrală a Germaniei a avertizat recent că este posibil ca economia ţării să fi intrat în recesiune tehnică.

„Noi suntem într-o situație dificilă pentru că avem o expunere importantă pe industria auto și cea a transporturilor către Germania, Franța, Marea Britanie, Italia. Marea producție pe care noi o tot prezentăm ca fiind pentru firmele mari din Occident este de fapt o producție de piese, subansamble, mecanisme și produse pentru industria auto, în special cea din Germania. Deci orice fel de încetare sau reducere a exporturilor pe care Germania le face din cauza războaielor comerciale ale administrației Trump ne afectează în mod direct. Asta este o chestiune sigură“, spune profesorul Mircea Coșea.

Coșea a mai precizat că efectele războiului economic dintre Statele Unite, China și Europa se vor resimți cel mai puternic în economia națională la sfârșitul trimestrului întâi din 2020. „Cine va guverna în România va trebui să se gândească mai întâi la acest lucru și să aibă o direcție de conducere foarte prudentă“, spune economistul.

Economia germană s-a contractat cu 0,1% în trimestrul al doilea din acest an, iar situaţia nu a dat semne că s-ar îmbunătăţi de atunci, în condiţiile în care războiul comercial dintre SUA şi China, nesiguranţa privitoare la Brexit şi problemele din industria auto continuă să apese asupra creşterii dar și asupra cererii interne din cea mai mare economie a Europei.

În legătură cu libertatea de mișcare a unui posibil guvern Orban pe măsuri economice, el a spus că orice guvern ar fi limitat ca acțiuni din moment ce se intră într-un an electoral foarte complicat. „Nu s-a făcut rectificarea bugetară pe 2019, nu știm cum se încheie bugetul și nu avem nici măcar o idee asupra unui desen preliminar pentru bugetul de anul următor. Guvernul nu va avea posibilitatea unor reforme sau acțiuni de mare anvergură“, arată Coșea, care adaugă că perioada următoare va fi aplecată spre populism.

El a mai adăugat că cel mai probabil vom avea o înghețare sau amânare a majorărilor de pensii și salarii din sectorul bugetar programate pentru anul următor.

„Toată lumea are nevoie de majorări și de bani în plus, însă cred că este nevoie de prudență în acest caz și ar trebui poate o amânare cu câteva luni până se cunosc efectele (probabile) ale crizei care vine de afară. O majorare acum sau peste o lună în condițiile în care peste trei luni am putea avea mari dificultăți cu exportul este riscantă. (…) Obligatoriu este ca veniturile să nu fie tăiate“, mai spune economistul.

Coșea a adăugat că menținerea ritmului actual de creștere al economiei românești este posibilă datorită sectorului construcțiilor, care ar putea compensa încetinirea altor sectoare economice.

„Viitoarele două luni sunt foarte importante pentru că România intră într-o perioadă de instabilitate politică și guvernamentală foarte puternică, ceea ce poate duce la anumite distorsiuni de echilibre, dar nu cred că vom asista la o scădere bruscă a ritmului de creștere“, arată Mircea Coșea.

La rândul său, analistul Dragoș Cabat a precizat pentru Mediafax că România este mult mai vulnerabilă și dependentă de comerțul cu Germania și cu alți parteneri importanți din UE decât celelalte țări din Europa Centrală și de Est, parteneri care reprezintă și cei mai mari investitori străini din țara noastră.

Aceasta mai ales din cauza faptului că am avut o perioadă susținută de creștere economică în care nu au fost echilibrate finanțele țării. „Avem deficite foarte mari, și comercial și de cont current și deficit bugetar important, și inflație mare și toate lucrurile lucrează împotriva noastră în cazul în care se intră într-o perioadă de recesiune“, consideră acesta.

În ceea ce privește capacitatea României de a-și mentine ritmul de creștere din ultimii ani, analistul spune că avansul economic pe consum nu poate ține la infinit, iar de aceea trebuie realizată o realocare a fondurilor pe investiții în sectorul public.

Dragoș Cabat a mai precizat că ar trebui realizată o înghețare a majorărilor salariale în domeniul bugetar, altfel riscăm să avem un deficit de 5-6%, ceea ce ne scoate din ținta mecanismului de aderare la zona euro și ar putea atrage sancțiuni de la Uniunea Europeană pentru deficit excesiv. „Politic, în an electoral, un guvern nu își va asuma tăieri de salarii și pensii. Am putea discuta despre o recalibrare a cheltuielilor bugetare către investiții în loc de consum“, spune Cabat.

Potrivit acestuia, este inevitabil ca slăbiciunea din sectorul manufacturier, aflat în recesiune la nivel global și posibil și în România, să se extindă în sectorul serviciilor. Acest lucru se întâmplă în general într-un interval de 3-6 luni, spune Dragoș Cabat.

Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României, arată într-o analiză pentru Ziarul Financiar că ar fi grav însă dacă vom privi o posibilă recesiune în 2020 sau 2021 ca pe un „drob de sare“, așteptând ca aceasta să vină inevitabil peste noi. „Deocamdată, PIB-ul nostru are încă o viteză bună. Nu ca în 2016 sau în 2017, când ocupam primele locuri în UE, acum suntem pe locul opt, dar încă stăm bine la acest capitol. Numai că României nu îi trebuie un PIB cu plus şi atât. Îi trebuie un PIB care să exprime şi plusuri competitive, bazate pe o nouă calitate“, scrie Vasilescu, care adaugă că este nevoie de idei precise şi de acţiuni ferme pentru o mai bună poziţionare a economiei noastre în faţa unei posibile recesiuni.

„Întrebarea cardinală, pentru care nu există însă conturat un răspuns, este legată de felul în care ne pregătim pentru un viitor ciclu economic, căci, aşa cum evidenţiază numeroase centre de analiză, ciclul ce a pornit în 2011, după recesiunea de la cumpăna anilor 2009-2010, se cam sfârşeşte. Opţiunile imediate pot fi mai multe: o recesiune gravă, una uşoară sau o contracţie în jur de zero sau până la 1-2 la sută. Ca să avem însă o contracţie uşoară, va fi nevoie să sporească productivitatea şi competitivitatea muncii, să obţinem mai multă eficienţă în economie. Pentru că numai în acest fel salariile vor înregistra creşteri sănătoase, dividendele vor fi mai mari, afacerile mai bune. Soluţia ar fi ca roata afacerilor să se învârtească fără odihnă, în aşa fel încât surplusul de bani să nu mai ajungă în preţuri, dezinflaţia ce începe să se îndrepte spre un port ceva mai calm să nu se mai întoarcă din drum, iar restructurările să grăbească pasul”, conchide Adrian Vasilescu.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Cămătar din București, prins în flagrant când lua dobânda. Ar fi obținut 500.000 de euro din șantaj

Un bărbat din Capitală care dădea bani cu camătă și apoi șantaja persoanele cărora le-a împrumutat ...

Transporturile în România, între Green New Deal şi căruţe trase de cai. Între timp, Austria lansează tren de noapte Viena-Amsterdam

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consideră că sectorul feroviar joacă un rol ...

VIDEO. Elevă în clasa a III-a, la 58 de ani

O femeie de 58 de ani din județul Galaţi merge zilnic la şcoală cu ambiția să termine clasa a treia ...

Descoperiri uluitoare făcute de cel mai apropiat vehicul de Soare: „O lume uimitor de haotică”

Sonda Parker, care a stabilit deja recordul pentru cel mai apropiat vehicul de Soare, a trimis "o cantitate ...

Rezultate remarcabile obținute de un studiu: Lipsa gravitației ucide cancerul

Lipsa gravitației ucide celulele canceroase. În experimentele făcute pe Pământ, 80 până la 90 ...

De unde se inspiră cercetătorii pentru a obține noi materiale de construcții

Cercetătorii se inspiră de la structura oaselor pentru a obține noi materiale de construcție, mai ...

Anchetă de amploare în Bucureşti: prejudiciu uriaş produs de firme fantomă

Polițiștii DGPMB au făcut, luni dimineața, percheziții în București, Ilfov și Neamț, într-un ...

Firea: Codul Rutier trebuie modificat, autobuzele STB să circule pe liniile de tramvai

Primarul general al Capitalei a declarat, luni, că dorește modificarea Codului Rutier, astfel încât ...

Lionel Messi, după ce a primit a șasea oară Balonul de Aur: Este incredibil. Acum timpul zboară, trebuie să mă bucur de fotbal

Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019. Starul Barcelonei a ridicat luni seară, la Paris, cel ...

Câți bani cere familia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Familia din Alba Iulia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda ...