RADET pierde prin țevi, pe timp de iarnă, circa 2,6 milioane de litri de apă pe oră

Cu o lună înainte de venirea iernii, românii nu știu dacă vor avea apă caldă și căldură în ...

Cu o lună înainte de venirea iernii, românii nu știu dacă vor avea apă caldă și căldură în sezonul rece. Nu este un secret că sistemele de încălzire centralizată din țară sunt în colaps: din 315, au rămas mai puțin de 50. La București, al doilea cel mai mare sistem de termoficare din Europa, după cel din Moscova, este de mulți ani într-o criză financiară și tehnică. Iar soluțiile întârzie să apară.

În fiecare an, numărul debranșărilor crește și tot mai multe sisteme se închid definitiv. Cu toate acestea, în orașele mari, nu este clar dacă ar exista alternativă la alimentarea cu energie termică în sistem centralizat. Anii trec, problemele se agravează, însă autoritățile nu par interesate să le rezolve.

Otilia Nuțu, analist în domeniul energiei: „În România, prăbușirea a fost cea mai brutală, mai brutală decât în Bulgaria și chiar decât în Republica Moldova. Trebuie să clarificăm odată cine răspunde pentru ce, care e obligația primăriei, care e obligația Ministerului Energiei și cel al Dezvoltării, care are în acest moment programul acela de finanțare cu bani de la bugetul statului pentru termoficare”.

Gabriel Dumitrașcu, fost președinte RADET: „Ele s-au prăbușit din cauza lipsei de finanțare, pentru că nicăieri în orașele în care sistemul a colapsat nu se acoperea costul total cu încasările din diversele surse”.

Sistemul de termoficare din Capitală trece printr-o reală criză financiară și tehnică și riscă să se prăbușească în câțiva ani. Asta înseamnă că aproximativ 560.000 de familii ar rămâne in frig, fără apă caldă și căldură.

Anul trecut, de exemplu, au existat numeroase probleme în sistem: circa 3.500 de avarii la rețeaua RADET și pierderi de 2.000 tone pe oră prin găurile din țevile de transport și distribuție a energiei termice.

Există fonduri europene care ar putea fi folosite pentru lucrări majore de investiții în rețea, cu condiția să fie atrase până anul viitor.

În acest moment țevile RADET sunt ciuruite și pierd 2,6 milioane de litri pe oră pe timp de iarnă. Apa pierdută în pământ trebuie înlocuită cu apă nouă, iar aceasta trebuie tratată. Nu există capacitatea de a trata o cantitate de apă atât de mare în București, așa că în sistem se introduce apă netratată, care distruge și mai rău țevile, plus cazanele ELCEN.

Claudiu Crețu, administrator special ELCEN: „Sistemul, într-adevăr, s-a degradat continuu din cauza lipsei de investiții și lipsei de finanțare. Ce e de făcut în acest moment. Într-adevăr, pe termen foarte scurt, reparații și cârpeli astfel încât să trecem iarna. Avem fonduri europene nerambursabile, sute de milioane de euro pe care să le luăm”.

Otilia Nuțu, analist: „Criza asta din București, instituțional vorbind, este legată de faptul că Primăria pur și simplu nu plătește subvenția”.

Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat: „Am încercat când plătesc impozit să specific că nu doresc folosirea banilor pentru borduri, nu s-a putut. Doresc ca banii consumați pe borduri la sectoare să fie direcționați către rețelele RADET București, de exemplu”.

Deși situația nu este deloc roz, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, promite că bucureștenii nu vor fi nevoiți să încălzează apă și să își pregătească pături groase la iarnă. Edilul vrea să modernizeze 300 de kilometri de conducte din cei 4.000 care străbat Bucureștiul cu bani europeni.

Gabriela Firea, primarul Capitalei: „Suntem foarte avansați pentru a atrage 180 de milioane de euro pe POIM în beneficiul bucureștenilor”.

În acest moment, pierderile din sistemele centralizate de încălzire sunt între 25 și 40% numai în rețelele de transport și distribuție.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Cămătar din București, prins în flagrant când lua dobânda. Ar fi obținut 500.000 de euro din șantaj

Un bărbat din Capitală care dădea bani cu camătă și apoi șantaja persoanele cărora le-a împrumutat ...

Transporturile în România, între Green New Deal şi căruţe trase de cai. Între timp, Austria lansează tren de noapte Viena-Amsterdam

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consideră că sectorul feroviar joacă un rol ...

VIDEO. Elevă în clasa a III-a, la 58 de ani

O femeie de 58 de ani din județul Galaţi merge zilnic la şcoală cu ambiția să termine clasa a treia ...

Descoperiri uluitoare făcute de cel mai apropiat vehicul de Soare: „O lume uimitor de haotică”

Sonda Parker, care a stabilit deja recordul pentru cel mai apropiat vehicul de Soare, a trimis "o cantitate ...

Rezultate remarcabile obținute de un studiu: Lipsa gravitației ucide cancerul

Lipsa gravitației ucide celulele canceroase. În experimentele făcute pe Pământ, 80 până la 90 ...

De unde se inspiră cercetătorii pentru a obține noi materiale de construcții

Cercetătorii se inspiră de la structura oaselor pentru a obține noi materiale de construcție, mai ...

Anchetă de amploare în Bucureşti: prejudiciu uriaş produs de firme fantomă

Polițiștii DGPMB au făcut, luni dimineața, percheziții în București, Ilfov și Neamț, într-un ...

Firea: Codul Rutier trebuie modificat, autobuzele STB să circule pe liniile de tramvai

Primarul general al Capitalei a declarat, luni, că dorește modificarea Codului Rutier, astfel încât ...

Lionel Messi, după ce a primit a șasea oară Balonul de Aur: Este incredibil. Acum timpul zboară, trebuie să mă bucur de fotbal

Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019. Starul Barcelonei a ridicat luni seară, la Paris, cel ...

Câți bani cere familia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Familia din Alba Iulia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda ...