O asociație de elevi dă în judecată Ministerul Educației pentru ordinul legat de media la evaluarea națională

Asociația Elevilor din Constanța dă în judecată Ministerul Educației Naționale pentru ordinul ...

Asociația Elevilor din Constanța dă în judecată Ministerul Educației Naționale pentru ordinul care interzice elevilor cu media la admitere sub 5 să intre la liceu.„Asociația Elevilor din Constanța (AEC) va chema Ministerul Educației Naționale în judecată pentru anularea în parte a Ordinului ministrului educației naționale nr. 4948/2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, pentru obligarea elevilor ce au obținut media de admitere sub nota 5 să urmeze învățământul profesional. În perspectiva adaptării sistemului educațional românesc la standardele secolului XXI și la cele europene, traseul educațional pe care fiecare elev îl urmează ar trebui să fie ales de către acesta, luând în considerare interesele și aptitudinile pe care le are”, se arată într-un comunicat transmis joi de AEC.„Acest fapt derivă și din principiul enunțat de Legea educației naționale, al centrării sistemului educațional pe beneficiarul său primar, elevul. Cu titlu de exemplu, dacă un elev nu are capacitățile necesare pentru a accede în învățământul teoretic, dar are aptitudini în ceea ce privește artele sau sportul, el ar trebui să aibă posibilitatea de a opta pentru învățământul vocațional”, se arată în comunicat.Potrivit Asociației Elevilor din Constanța, faptul că un elev nu a putut obține media minimă pentru a ajunge la liceu nu garantează că posedă competențele necesare pentru învățământul profesional, ci poate avea cauze diverse, ce țin atât de pregătirea cadrelor didactice, cât și de condițiile socio-economice ale familiilor lor.„Este de la sine înțeles că nu putem avea aceleași pretenții de la un elev care trăiește într-o familie cu condiție materială moderată, comparativ cu unul dintr-o familie cu condiție materială deficitară. La fel, există discrepanțe între mediul urban și rural, mai ales în ceea ce privește nivelul de pregătire al cadrelor didactice, cei mai mulți profesori cu gradul I aflându-se în liceele „de top” din mediul urban, în timp ce profesorii debutanți ajung, de regulă, în școlile din mediul rural. Dacă un elev are potențialul să ajungă un bun doctor, acesta poate fi irosit dacă statul nu a fost în stare să îi asigure condițiile necesare pentru a îl exploata. Ca urmare, dacă un elev obține media 5.00 la admitere, asta nu denotă din start că el nu este potrivit pentru învățământul teoretic”, arată Andrei-Mihai Tănase, președinte AEC.Potrivit AEC, există nenumărate cazuri în care elevi care au obținut sub media de admitere 5.00 au reușit să ajungă în învățământul teoretic și să promoveze examenul de Bacalaureat cu o medie mare, lucru ce dovedește că evoluția academică a elevilor ține într-o mare măsură și de condițiile în care aceștia și-au desfășurat activitatea.Asociația Elevilor din Constanța arată că a cerut în data de 16 august Ministerului Educației Naționale organizarea unei dezbateri publice pentru acest ordin, dar nici până în ziua de azi Ministerul Educației Naționale nu a convocat o astfel de întâlnire, „fapt ce constituie încălcarea legii”.Elevii care obțin sub media peste 5 la Evaluarea Națioală nu vor mai putea intra în repartizarea la licee, potrivit Ordinului publicat, joi, în Monitorul Oficial, și semnat de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz. Elevii vor putea urma profesionala.Măsura a fost discutată, în ședinţa Comisiei de Dialog Social, la mijlocul lunii august.Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, pentru MEDIAFAX, la acel moment, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligații, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză.„Trebuia să ajutăm, chiar dacă pare un pic forţat, trebuia să asigurăm această alternativă pentru elevii care intrau la liceele teoretice cu medii mult sub 5 - nu aproape de 5, mult sub 5 - şi care sub nicio formă nu reuşeau să obţină această diplomă de Bacalaureat”, a spus Cristache.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Cămătar din București, prins în flagrant când lua dobânda. Ar fi obținut 500.000 de euro din șantaj

Un bărbat din Capitală care dădea bani cu camătă și apoi șantaja persoanele cărora le-a împrumutat ...

Transporturile în România, între Green New Deal şi căruţe trase de cai. Între timp, Austria lansează tren de noapte Viena-Amsterdam

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, consideră că sectorul feroviar joacă un rol ...

VIDEO. Elevă în clasa a III-a, la 58 de ani

O femeie de 58 de ani din județul Galaţi merge zilnic la şcoală cu ambiția să termine clasa a treia ...

Descoperiri uluitoare făcute de cel mai apropiat vehicul de Soare: „O lume uimitor de haotică”

Sonda Parker, care a stabilit deja recordul pentru cel mai apropiat vehicul de Soare, a trimis "o cantitate ...

Rezultate remarcabile obținute de un studiu: Lipsa gravitației ucide cancerul

Lipsa gravitației ucide celulele canceroase. În experimentele făcute pe Pământ, 80 până la 90 ...

De unde se inspiră cercetătorii pentru a obține noi materiale de construcții

Cercetătorii se inspiră de la structura oaselor pentru a obține noi materiale de construcție, mai ...

Anchetă de amploare în Bucureşti: prejudiciu uriaş produs de firme fantomă

Polițiștii DGPMB au făcut, luni dimineața, percheziții în București, Ilfov și Neamț, într-un ...

Firea: Codul Rutier trebuie modificat, autobuzele STB să circule pe liniile de tramvai

Primarul general al Capitalei a declarat, luni, că dorește modificarea Codului Rutier, astfel încât ...

Lionel Messi, după ce a primit a șasea oară Balonul de Aur: Este incredibil. Acum timpul zboară, trebuie să mă bucur de fotbal

Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019. Starul Barcelonei a ridicat luni seară, la Paris, cel ...

Câți bani cere familia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda

Familia din Alba Iulia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda ...