Acasă POLITICA Pagina 137

POLITICA

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind fondurile alocate unui eveniment al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), desfășurat în perioada 10 -13 iunie.
George Simion vorbește despre „implicarea unui ambasador în alegerile din România”, referindu-se la trimisul Bucureștiului în Statele Unite, Andrei Muraru.
AUR îl acuză pe Nicușor Dan că a fugit de o dezbatere de la o instituție de presă și pare tentat să fie prezent numai în studiourile televiziunilor sale preferate, acolo unde nu i se pun întrebări incomode
Liderul suveraniștilor români se va întâlni cu preferata lui Donald Trump, dintre liderii europeni, Giorgia Meloni
Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a subliniat importanța menținerii ritmului administrativ în implementarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență și a colaborării interinstituționale, în cadrul reuniunii de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență pe care a coordonat-o, luni, la Palatul Victoria.
Biroul Electoral Central a stabilit deja macheta buletinelor de vot pentru secțiile din țară și din străinătate
Matei Păun, controversatul om de afaceri, vestit pentru postările sale pro-ruse, și-a făcut simțită prezența diminică seară la mitingul electoral pentru primarul capitalei
Cine îl votează pe Nicușor Dan, îl votează de fapt pe generalul Florian Coldea. Este declarația explozivă a lui Marius Tucă făcută în exclusivitate la Realitatea PLUS
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat începerea campaniei prezidențiale pentru turul II, după validarea rezultatelor de către CCR
Premierul Beniamin Netanyahu nu va avea cum să vină în România, dacă va ajunge președinte Nicușor Dan. Este declarația făcută de candidatul independent. Edilul Capitalei a declarat în prima dezbatere prezidențială că liderul israelian nu poate să viziteze țara noastră pentru că are un mandat de arestare pentru crime de război. În schimb, George Simion a declarat că îl va primi pe Netanyahu, la fel cum a făcut și Donald Trump și partenerii săi.