Forțele armate britanice vor lansa, în luna martie, un program care le permite tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani să urmeze o pregătire militară plătită, pe o perioadă de un an, a anunțat Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.
Programul-pilot va începe cu 150 de participanți, însă Guvernul intenționează să îl extindă ulterior până la 1.000 de locuri, în speranța de a atrage mai mulți tineri către armată.
„Face parte din voința noastră de a reconecta societatea cu forțele armate”, a declarat ministrul Apărării, John Healey, într-un comunicat oficial. Acesta a subliniat că Regatul Unit se confruntă cu „o nouă eră în apărare”, în contextul intensificării amenințărilor externe.
În condițiile în care serviciul militar obligatoriu a fost desființat în 1960, șeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, avertiza recent că este necesar ca mai multe persoane să fie pregătite să lupte, în special în fața riscurilor venite din partea Rusiei.
Tinerii înscriși în program vor beneficia de instruire în cadrul Forțelor Terestre, Aeriene sau Navale, urmând să primească o pregătire militară de bază pe durata celor 12 luni.
Sursa: Tabu News










