Un accident în lanț a avut loc pe Calea Văcărești din Sectorul 4, după ce un șofer de 20 de ani a lovit o mașină și a proiectat-o în alte trei vehicule, rănind o femeie. Unul dintre șoferi consumase alcool înainte de a se ureca la volan.
Brigada Rutieră a Capitalei anunță, miercuri, că a intervenit la un accident care a avut loc pe Calea Văcărești, Sector 4, în care au fost implicate 5 autovehicule.
”Din datele existente la acest moment, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe Calea Văcărești dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Șoseaua Olteniței, când a ajuns în dreptul imobilului nr. 338, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de o femeie în vârstă de 58 de ani, care se deplasa pe același sens de mers”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.
În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat în alte două autovehicule, conduse de un bărbat în vârstă de 52 de ani și un bărbat în vârstă de 33 de ani, care se aflau pe același sens de mers, precum și într-un autovehicul ce se afla staționat într-o parcare.
Femeia de 58 de ani, care conducea malina lovită inițial, a fost rănită și a fost transportată la spital.
”Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani și "zero" pentru ceilalți conducători auto implicați”, a mai transmis sursa citată.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.