Un profesor din Timișoara, care duminică trebuia să îndeplinească funcția de președinte al unei secții de votare din municipiu, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a racolat un băiat în vârstă de 15 ani, în scopuri sexuale.
”La data de 3 mai, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că un profesor, care era președinte la o secție de votare din Timișoara, ar fi racolat un minor în scopuri sexuale.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au început de îndată verificările, în urma cărora stabilindu-se că, din februarie 2025 și până în prezent, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi trimis mai multe mesaje text prin intermediul unei aplicații de socializare, prin care îi propunea unui minor, de 15 ani, să se întâlnească în scopul comiterii de acte sexuale”, a transmis IPJ Timiș.
Individul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Sursa: Realitatea de Timis