O femeie de 75 de ani din localitatea Brebu, județul Caraș-Severin, a fost găsită moartă în curtea casei, iar anchetatorii verifică dacă nu cumva a fost atacată de un câine.
Potrivit polițiștilor, femeia a fost descoperită miercuri, în jurul orei 11.00, într-o anexă a gospodăriei, în stare de inconștiență și cu leziuni pe corp. La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță, care a constatat decesul.
Femeie din Caraș-Severin, găsită moartă în curtea casei
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact ce s-a întâmplat și dacă rănile au fost provocate de un câine. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, fiind deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă.
”La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 11.07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 75 de ani a fost găsită decedată în curtea unui imobil din localitatea Brebu, existând posibilitatea să fi fost mușcată de câine. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului și au găsit femeia căzută într-o anexă a curții, în stare de inconștiență, prezentând leziuni pe suprafața corpului”, a transmis, joi, IPJ Caraș-Severin.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin