Fetița se afla împreună cu părinții ei la unitatea de cazare care deține și un tobogan cu apă
Polițiștii tulceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce o fetiță în vârstă de opt ani a murit, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o piscină a unei unități de cazare din satul Mineri, județul Tulcea.
Fetița se afla împreună cu părinții ei la unitatea de cazare care deține și un tobogan cu apă și a murit după impactul cu apa, ea fiind scoasă din piscină foarte târziu, așa încât medicii Serviciului de Ambulanță Județean nu au mai putut face nimic pentru a o salva, potrivit datelor furnizate AGERPRES de reprezentanții instituției.
'S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă', a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.
Este primul caz de acest gen înregistrat de la începutul anului.