Procurorii anticorupție au descins, luni dimineață, la peste 50 de percheziții în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, într-un dosar cu infracțiuni de corupție. Mai mulți funcționari publici din cadrul autorităților de frontieră sunt acuzați că, începând din 2023, ar fi primit bani pentru a permite unor cetățeni să tranziteze granița din nord-est cu bunuri interzise sau cu bunuri aduse din Ucraina peste limita legală.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2023–2026, a unor infracţiuni de corupţie de către funcţionari publici din cadrul autorităţilor de frontieră, care ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, pentru a permite unor persoane fizice să tranziteze punctele de trecere a frontierei din zona de nord-est a României cu bunuri interzise sau cu bunuri aduse din Ucraina peste limita legală”, au transmis, luni, reprezentanţii DNA într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de luni, 21 septembrie, sunt desfășurate, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, percheziții domiciliare în 54 de locații din județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț.
Vizate de aceste descinderi sunr sediile mai multor instituții publice, locuințele unor persoane fizice, precum și sediile sau punctele de lucru ale unor operatori economici, mai arată procurorii anticorupție.
"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", transmite DNA.