Băiatul de 5 ani a murit pe caniculă, după ce a rămas aproape trei ore în autoturism
Doi părinți români stabiliți în Peoria, Arizona, riscă ani grei de închisoare după ce fiul lor cel mic, în vârstă de cinci ani, a murit pentru că a fost uitat în mașină aproape trei ore, pe o caniculă de peste 40 de grade. Anca și Mihail Sabo sunt acuzați de omor din culpă și rele tratamente aplicate unui minor.
Familia se întorsese acasă de la un botez, în jurul orei 13:00. Abia după aproape trei ore, la 15:45, părinții au observat dispariția copilului și au sunat la 911. Mama l-a găsit pe băiat inconștient în autoturism, fără semne vitale. Deși au încercat manevre de resuscitare, medicii nu au mai putut să-l salveze.
Neînțelegere în familie, cauza tragediei
Potrivit poliției, a existat o neînțelegere: mama i-ar fi cerut soțului să aducă copilul în casă, iar acesta i-ar fi spus fiului de 14 ani să se ocupe de fratele mai mic. Adolescentul a declarat că nu își amintește să fi primit această solicitare.
Cei doi soți au ajuns în instanță, iar judecătorul a stabilit o cauțiune de 150.000 de dolari pentru fiecare. Li s-a interzis să ia legătura unul cu celălalt și pot vedea ceilalți patru copii doar sub supraveghere. Avocatul lor a calificat cazul drept un „accident tragic”. Ancheta continuă.