Un ofițer rus de rang înalt a fost împușcat vineri la Moscova și transportat la spital, transmite Reuters, care precizează că general-locotenentul Vladimir Alexeiev ocupă o funcție importantă în cadrul Statului Major de la Ministerul Apărării.
Alexeiev a făcut parte din echipa trimisă să negocieze cu Evgheni Prigojin atunci când acesta a condus o revoltă a mercenarilor Wagner, în iunie 2023.
De la începutul războiului din Ucraina, ofițeri ruși, dar și alte personaje care au avut legătură cu conflictul, au fost asasinate.
Moscova a acuzat Kievul că s-ar fi aflat în spatele acelor asasinate.