Unul dintre indivizii care au dat spargerea la oficiul poștal din Timișoara a fost arestat în Italia. Bărbatul ar fi furat 10 milioane de lei alături de alți doi complici, iar apoi a fugit din țară.
Acesta a fost prins în Italia, după ce locuința sa a fost filată mai mult timp. Bărbatul folosea acte de identitate false pentru a-și ascunde adevărata identitate și a scăpa de controalele din zonă, pentru că era dat în urmărire internațională pentru furt cu consecințe deosebit de grave.
La sfârșitul lunii mai a acestui an, individul – ajutat de mai mulți complici – a dat o lovitură la sediul Poștei din Timișoara, de unde a reușit să fure 10.000 de lei, bani care erau încărcați în 16 saci. În aventura lor a intervenit și un echipaj de la Poliția Rutieră care i-a forțat pe aceștia să abandoneze prada și să fugă.
Între timp, unul dintre complici a fost arestat, iar acum acest individ care a fost prins în Italia.
Ancheta continuă iar polițiștii spun că este o chestiune de zile până când și ceilalți vor fi prinși și aduși în fața justiției










