Scandal uriaș după alegerile prezidențiale.
George Simion acuză un dublu standard revoltător în rambursarea cheltuielilor de campanie: „Pentru Nicușor Dan s-au găsit imediat soluții. Pentru AUR, doar tăcere și blocaje.”
Liderul AUR a anunțat, într-o conferință de presă susținută marți, că are pregătite toate căile juridice pentru a lupta împotriva nedreptăților comise împotriva sa și AUR.
“Vom sesiza Comisia Europeană și Parlamentul European privind abuzurile și discriminarea politică la care este supusă opoziția”.
„Nu mai vorbim despre birocrație, ci despre răzbunare politică. AUR a respectat legea, am depus toate documentele, dar statul refuză să ramburseze sumele care ni se cuvin. Pentru Nicușor Dan, președintele lor, se mișcă totul peste noapte. Pentru opoziție, totul se blochează”, a spus Simion.
Potrivit acestuia, România „a ajuns într-un punct periculos, în care instituțiile statului s-au transformat în instrumente de pedepsire a celor care gândesc altfel”.










