Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a șters pe jos cu sistemul care atentează la bursele elevilor și studenților în încercarea de a acoperi gaura produsă la bugetul de stat de dezmățul bugetar al fostelor guvernări.
Urmărește declarațiile făcute de fostul președinte al PNL, în exclusivitate la Realitatea PLUS, aici:
”Eu nu am la îndemână toate datele, nu sunt în situația Guvernului să fac aceste calcule sau a președintelui, dar mi se pare că nu era chiar locul de unde să se înceapă austeritatea. Cred că bursele pentru studenți ca și pentru elevi sunt un bun, ban din bugetul statului investit cum se cuvine și corect, și rentabil, și nu cred că era primul loc din care să înceapă aceste reduceri.
În ce îl privește pe domnul președinte, am văzut o declarație a domniei sale în care spune: Asta e decizia Guvernului, a Ministerului Educației. Și mă întreb cum era atunci când era vorba de TVA președintele se implica, avea păreri și susținea anumite lucruri și acum, nu. E o dublă măsură pe care eu nu o înțeleg. Nu mi se pare cea mai fericită măsură”, a declarat Crin Antonescu, la Realitatea PLUS.
Întrebat de ce oamenii trebuie să achite CASS și pe salarii și pensii, dar și de ce s-a introdus acest prag de impozitare a pensiilor de 3.000 de lei cu 10%, 20% a pensiilor de 4.000 de lei, fostul lider liberal a răspuns: ”Mi se pare că pensiile de 3.000 de lei și 4.000 de lei sunt niște pensii mici atunci când ne gândim la puterea de cumpărare pe care o au pe piața noastră. Nu mi se pare nici asta foarte fericită.
E o chestiune, de fapt, cred că pe retorica Guvernului și ceea ce ne-a spus domnul Bolojan până acum și toți cei care formează noua putere, eu cred că ar trebui să clarifice mai întâi, ce din cheltuielile nu neapărat necesare care țin de privilegii, pentru că domnul Bolojan și domnul Dan au vorbit despre faptul că se vor reduce privilegiile, se vor tăia privilegii, pentru că sunt cheltuieli enorme cu administrația centrală, cu sinecurile. Ori eu pot să fiu de acord că tăierile din acea zonă nu sunt suficiente pentru a acoperi gaura bugetară, dar cred că era mult mai bine și mai convingărtor pentru populație să se înceapă cu ele, să clarificăm cu tăierile de sus, până să ajungem la tăierile de jos.
Dacă începem cu studenții și cu pensionarii, cu pensii de 3.000 de lei nu cred că e bine și lucrul acesta se vede deja în exprimarea nemulțumirii a foarte multor oameni afectați”.
Cât despre faptul că nimeni nu s-a atins până acum de pensiile speciale Crin Antonescu a menționat că ”din câte cunosc, în legătură cu pensiile speciale ale parlamentarilor s-a decis, e deja o decizie de aproape doi ani, ele au fost desființate, curg doar cele ale celor care au apucat să se pensioneze înainte de decizia CCR. În timpul campaniei electorale vă reamintesc că le-am propus celor care se aflau atunci și se află și acum la guvernare că sunt tot aceeași, un proiect de lege pe care și l-au asumat privitor la deființarea pensiilor speciale din magistratură și pensionarea la vârstă normală ca și ceilalți, la 65 de ani. Nu mai știu la ora actuală în ce stadiu este exact, dar nu am auit nicio discuție despre asta”.
Sursa: Realitatea Din PNL