Membrii Consiliului Superior al Magistraturii trag un semnal serios de alarmă. Ei avertizează că noul proiect de lege care vizează modificarea pensiilor speciale ale magistraților ar putea crea mari probleme în sistemul judiciar.
CSM susține că nu a fost consultat în niciun fel în legătură cu aceste schimbări. În plus, aceștia susțin că lipsa de comunicare și transparență poate duce la un blocaj în Justiție.
„Consiliul Superior al Magistraturii precizează că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la un astfel de demers şi nu are cunoştinţă de conţinutul acestui proiect”, au transmis marți reprezentanții instituției.
Proiectul de lege a fost propus de coaliția de guvernare și vizează modificări majore privind vârsta de pensionare. Potrivit propunerii, judecătorii și procurorii ar urma să se pensioneze la 65 de ani, ca orice alt cetățean.
Magistrații sunt nemulțumiți și spun că o astfel de schimbare nu poate fi făcută fără un dialog clar și deschis. CSM amintește că în 2023 a fost deja adoptată o lege pe această temă, iar orice reluare a discuției poate destabiliza sistemul.
„Orice modificare a legislaţiei privind drepturile magistraţilor se poate face numai cu respectarea standardelor constituţionale în materie şi, în orice caz, în urma unui dialog autentic şi onest cu reprezentanţii sistemului judiciar”, susțin reprezentanții CSM.
Proiectul prevede ca, începând cu 1 ianuarie 2026, magistrații să poată ieși la pensie doar dacă au o vechime minimă de 25 de ani și o vârstă de cel puțin 48 de ani. Treptat, această vârstă va crește până la 65 de ani în 2045.
De asemenea, pensiile pentru personalul auxiliar din instanțe vor fi calculate după un nou procent. Dacă în prezent se iau 80% din baza de calcul, în viitor se vor lua doar 65%.
Aceleași reguli se vor aplica și pentru magistrații de la Curtea Constituțională și cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ei vor beneficia de pensie de serviciu doar la 65 de ani și în baza unei medii de venituri calculate pe ultimii patru ani.
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, a declarat că a cerut în mod expres ca toți magistrații să aibă aceeași vârstă de pensionare ca restul cetățenilor. „Am solicitat cu fermitate azi coaliţiei de guvernare, la această dimineaţă, să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură”, a spus el.
Proiectul de lege a fost semnat de toți cei patru lideri ai coaliției și depus deja în Parlament. Printre susținători se numără și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a transmis că intenția principală este reducerea pensiilor speciale și creșterea echității.
Consiliul Superior al Magistraturii avertizează că această propunere vine într-un moment delicat. Magistrații ar putea deveni din nou nesiguri în legătură cu statutul lor. Iar asta poate duce la probleme mari în funcționarea instanțelor.
„Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situaţia extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori… fapt care ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituţiilor autorităţii judecătoreşti”, mai atrage atenția CSM.
Sursa: Newsinn