REZULTATELE SIMULĂRII BACALAUREATULUI VOR FI COMUNICATE MARȚI

0

Rezultatele la simularea Bacalaureatului 2025 vor fi afișate marți, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a început pe 24 martie cu proba scrisă la Limba și literatura română și a continuat cu proba obligatorie a profilului pe 25 martie. Pe 26 martie, elevii au susținut proba la alegere, iar cei din minoritățile naționale au dat examenul la Limba și literatura maternă pe 27 martie.

Subiectele au fost concepute conform programelor școlare și au urmărit să evalueze cunoștințele și competențele acumulate de elevi pe parcursul anilor de liceu. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei școli, iar în funcție de acestea, vor fi organizate discuții cu elevii, ședințe cu părinții și dezbateri în cadrul consiliilor profesionale. Scopul este de a identifica soluții și strategii care să contribuie la îmbunătățirea performanțelor elevilor înainte de examenul de Bacalaureat din vara acestui an.

Ministerul Educației a subliniat că simularea are drept obiectiv familiarizarea elevilor cu cerințele examenului real și îmbunătățirea pregătirii acestora, astfel încât rezultatele la finalul studiilor liceale să fie cât mai bune.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.