Un băiat de 14 ani din Dumbrăvița se află în stare critică după ce a căzut cu trotineta electrică pe o stradă din localitate, în timp ce se întorcea de la școală. Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Copilul s-a lovit grav la cap, iar medicii spun că șansele de supraviețuire sunt foarte mici. În prezent, adolescentul este în comă și se află sub supraveghere medicală.
Mesajul transmis de școală
Reprezentanții Școlii Gimnaziale Dumbrăvița au transmis un mesaj emoționant după accidentul în care a fost implicat elevul de clasa a VIII-a. Potrivit conducerii școlii, băiatul a plecat din incinta unității împreună cu alți doi colegi și se deplasa cu trotineta electrică în apropierea școlii atunci când a pierdut controlul și a căzut violent pe carosabil.
„Elevul a părăsit incinta unității de învățământ, împreună cu alți doi colegi, și s-a deplasat cu trotineta electrică în zona limitrofă școlii. În timpul deplasării, dintr-un motiv încă neclarificat pe deplin, copilul a pierdut controlul trotinetei și a fost proiectat violent pe carosabil, suferind un impact extrem de puternic la nivelul capului. În urma traumatismului, elevul a suferit leziuni grave ale trunchiului cerebral și se află, în acest moment, în stare de comă, internat și aflat sub strictă supraveghere medicală. Viața sa este, din nefericire, în continuare în pericol”, a transmis directorul școlii.
Școala a început o anchetă internă
Conducerea unității de învățământ anunță că au fost declanșate verificări pentru a stabili cum a fost posibil ca elevul să părăsească școala în timpul programului și dacă au fost respectate procedurile privind siguranța copiilor.
„La nivelul unității de învățământ s-au declanșat deja cercetări administrative riguroase, menite să stabilească împrejurările exacte în care un elev minor a putut părăsi spațiul școlar în timpul programului, precum și modul în care au fost respectate procedurile interne privind siguranța elevilor”, au mai transmis reprezentanții școlii.
Cadrele didactice, părinții și colegii elevului spun că speră într-o minune și sunt alături de familia băiatului în aceste momente dificile.










