Un tânăr de 23 de ani a ajuns cu mașina în albia unui pârâu, după ce a pierdut controlul autoturismului și a căzut de la o diferență de nivel de câțiva metri.
Accidentul s-a produs miercuri seară, în localitatea Sadău, din comuna Brodina. După ce a fost scos din autoturism, șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate, potrivit Monitorul de Suceava.
La intervenție au participat pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială de stingere prevăzută cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2. De asemenea, la fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.









